Jon Krakauer- În sălbăticie .PDF

(0)

Sinopsis

?Cărți PDF, online gratis.

?Jon Krakauer- În sălbăticie .PDF


În aprilie 1992, un tânăr dintr-o familie bună de pe Coasta de Est a făcut autostopul până în Alaska şi a pătruns de unul singur în sălbăticia din nordul muntelui McKinley. Patru luni mai târziu, trupul lui descompus a fost găsit de un grup de vânători de elani. La puţin timp după descoperirea cadavrului, redactorul-şef al revistei Outside mi-a cerut să scriu un material despre circumstanţele bizare ale morţii băiatului. S-a aflat că se numea Christopher Johnson McCandless. Fusese crescut şi educat într-o suburbie bogată a Washingtonului, având o situaţie şcolară foarte bună şi fiind un sportiv de elită. Imediat după absolvirea Universităţii Emory, în vara lui 1990, McCandless a dispărut. Şi-a schimbat numele, şi-a donat economiile în valoare de 24.000 de dolari în scop caritabil, şi-a abandonat maşina şi majoritatea lucrurilor personale, şi-a ars toate bancnotele din portmoneu. Şi-a inventat o nouă viaţă, la periferia societăţii, colindând America de Nord în căutarea unor experienţe insolite, ieşite din comun. În tot acest timp, familia n-a ştiut nimic despre el; până când rămăşiţele i-au fost găsite în Alaska.

Recomandăm: Linda Howard- Umbrele trecutului carte .PDF

Recomandăm: O educație care începe înainte de naștere de Omraam Mikhael Aivanhov .pdf

Recenzii cititori (0)

Recenzii cititori (0)

Recenzii încă nu există. Poți fi primul!

De ce să alegi MSBooks?

Catalog organizat

Explorează cărți după gen, autor și tematică.

Recenzii

Citește impresii și recomandări de la cititori.

Căutare rapidă

Găsește instant cărțile și autorii preferați.

Autori noi

Descoperă literatura română și universală.

Politica editorială

Conținutul publicat pe MSBooks este organizat pentru a facilita descoperirea cărților, autorilor și recenziilor.

Întrebări frecvente

Ce este MSBooks?

O platformă dedicată cărților, autorilor și recenziilor.

Cum găsesc o carte?

Folosește motorul de căutare din partea superioară a site-ului.

Pot salva cărți favorite?

Da, folosind funcțiile disponibile în cont.