Al cincilea val vol.1 de Rick Yancey

0

1

2

3

4

5

(0)

Sinopsis

Biografie
Rick Yancey s-a născut pe 4 noiembrie 1962, la Miami, dar a crescut în Lakeland, Florida, alături de părinţii săi adoptivi. A absolvit Roosevelt University şi pentru o vreme a fost pro- fesor de limba engleză şi funcţionar public. Din 2004 s-a de- dicat în totalitate scrisului, publicând din 2001 până în pre- zent 13 romane şi o carte de memorii. Cărţile sale s-au tra- dus în peste 20 de limbi şi au obţinut numeroase premii. Al Cincilea Val, prima parte dintr-o trilogie despre supra- vieţuirea pământenilor în urma unei invazii extraterestre, este considerată de New York Times ca fiind una dintre cele mai bune cărţi de ficţiune pentru copii şi tineret din 2013.

Dacă ne-ar vizita vreodată extratereştrii, cred că ar fi ca atunci când Cristofor Columb a debarcat pentru prima dată în America. N-a ieşit prea bine pentru amerindieni.

STEPHEN HAWKING
Primul Val: Stingerea
Al Doilea Val: Atacul
Al Treilea Val: Molima
Al Patrulea Val: Amuţitorii Intruziune:

1995 Nimeni nu se va trezi. Femeia care doarme nu va simţi nimic dimineaţă, va avea doar o senzaţie vagă de nelinişte şi sentimentul puternic că cineva o priveşte. Teama i se va estompa în mai puţin de o zi şi curând va uita de ea. Amintirea visului va persista ceva mai mult. În visul femeii, o bufniţă mare stă cocoţată pe pervaz, hol- bându-se la ea prin fereastră cu ochi imenşi, conturaţi cu alb. Nu se va trezi. Nici ea şi nici bărbatul care doarme alături. Umbra care pluteşte deasupra lor nu le va tulbura somnul. Iar cel pe care îl caută umbra – copilul din pântecele femeii ador- mite – nu va simţi nimic. Intruziunea nu lasă urme, nu agre- sează nici măcar o celulă din corpul ei sau al copilului. Totul se sfârşeşte în mai puţin de un minut. Umbra se retrage. Mai rămân doar bărbatul, femeia, copilul din pântecele ei şi intrusul dinăuntrul copilului, dormind cu toţii. Femeia şi bărbatul se vor trezi dimineaţă, copilul câteva luni mai târziu, când se va naşte. Intrusul dinăuntrul lui va continua să doarmă şi nu se va trezi câţiva ani buni, când neliniştea mamei şi amintirea ace- lui vis se vor fi şters demult. Cinci ani mai târziu, în timpul unei vizite la grădina zoolo- gică împreună cu copilul, femeia va vedea o bufniţă asemenea celei din vis. Imaginea o va tulbura fără să înţeleagă de ce. Nu e prima persoană care visează bufniţe în întuneric. Nu va fi nici ultima. Extratereştrii sunt proşti. Nu vorbesc despre extratereştrii adevăraţi. Ceilalţi nu sunt proşti. Ceilalţi sunt atât de avansaţi faţă de noi, încât e ca şi cum ai compara cel mai prost om cu cel mai deştept câine. Nu există termen de comparaţie. Nu, vorbesc despre extratereştrii din capul nostru. Cei pe care i-am inventat noi, cei pe care-i tot inventăm de când ne-am dat seama că luminiţele alea strălucitoare de pe cer sunt nişte sori la fel ca al nostru, care probabil au planete la fel ca a noastră, care se învârtesc în jurul lor. Extratereştrii pe care ni-i imaginăm, aceia care am vrea să ne atace, extra- tereştrii umani, l-aţi văzut de un milion de ori. Se năpustesc din cer în farfuriile lor zburătoare ca să distrugă New Yorkul şi Tokio şi Londra sau defilează pe câmpuri în maşinării imense care arată ca nişte păianjeni mecanici, trăgând cu ar- me cu laser şi mereu, dar mereu, oamenii dau uitării toate neînţelegerile şi îşi unesc forţele ca să înfrângă hoarda extra- terestră. David îl omoară pe Goliat şi toţi (mai puţin Goliat) se întorc fericiţi pe la casele lor. Ce tâmpenie! E ca şi cum un gândac şi-ar construi o strategie ca să în- vingă pantoful care e pe cale să-l strivească. Nu bag mâna-n foc, dar sunt aproape sigură că Ceilalţi şti- au cum ne-am imaginat noi că arată extratereştrii. Şi pun pariu că li s-a părut al naibii de amuzant. Cred că se ţineau cu mâinile de burtă de râs. Asta dacă au simţul umo- rului... sau burţi. Cred că au râs aşa cum râdem noi când un câine face ceva foarte drăguţ şi tembel. „Ah, ce drăguţi şi tembeli sunt oamenii! Ei cred că noi gândim ca ei! Nu-i aşa că e adorabil?” Uitaţi de farfuriile zburătoare şi omuleţi verzi şi păianjeni mecanici uriaşi care scuipă raze ucigătoare. Uitaţi de bătă- liile legendare cu tancuri şi avioane de luptă şi de victoria noastră finală – bătăioşii, nesupuşii, cutezătorii oameni îm- potriva furnicarului cu ochi de gândaci. Toate astea sunt la fel de departe de adevăr precum era planeta lor muribundă de planeta noastră plină de viaţă. Adevărul este că, odată ce ne-au găsit, am fost terminaţi.

Descariere
Apocalipsa extraterestră a sosit. Nu cu surle şi trâmbiţe aşa cum este prezentat Armagedonul în Biblie şi pe tăcute. Pe tăcute şi în trei valuri: Primul val a fost stingerea, când un flux puternic de unde electromagnetice a distrus tot ceea ce foloseşte curentul electric. A urmat apoi al doilea val – atacul. Nu cu nave spaţiale ci doar cu o ţeapă de dimensiunile Empire State Building care a fost lăsată să cadă din stratosferă la îmbinarea dintre duouă plăci tectonice. Efectul a fost mai devastator decât tot arsenalul mondial de bombe nucleare. Cel de-al treilea val a venit pe tăcute: molima. Milioane de păsări infectate care se găinăţau cu virusuri ucigaşe. Cea mai cumplită armă biologică inventată vreodată. Ce-a scăpat de primele două valuri a fost decimat de al treilea. Apoi au venit Amuţitorii celui de-al patrulea val. Lunetişti şi trupe de elită care aveau un singur scop: să termine ce n-au reuşit virusurile să cureţe. Înfometaţi, aruncaţi în Neolitic, reduşi la stadiul de vânători-culegători, supravieţuitorii celui de-al Patrulea Val aşteaptă temători ziua de mâine... şi un foarte posibil al Cincilea Val.

Recomandăm: eBook-Ultima fugara de Tracy Chevalier .PDF

Recomandăm: Benedict Wells- Sfarșitul singurătății .PDF