La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami descarcă cărți romantice .pdf

0

1

2

3

4

5

(0)

Sinopsis

La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami descarcă cărți romantice .pdf

O carte pe care o recomand fiecărui adolescent este cea scrisă de Haruki Murakami, La sud de graniță, la vest de soare. Aceasta prezintă o iubire privită de la adolescență până la maturitate. Cartea îl are în prim plan pe Hajime care este marcat de o poveste de iubire din trecut.

Fragment

M-am născut pe 4 ianuarie 1951, deci în prima săptămână din prima lună a primului an din cea de a doua jumătate a secolului XX. Nu cred că data are o importanţă deosebită, dar din cauza ei părinţii m-au botezat Hajime, care înseamnă „început” în limba japoneză. În afară de asta nu cred că numele meu ar putea avea vreo altă semnificaţie. Tata lucra la o mare agenţie de bursă, iar mama era casnică. Tata fusese recrutat încă din vremea studenţiei şi trimis să lupte pe frontul din Singapore, iar după terminarea războiului a mai rămas un timp în lagăr. Casa mamei a ars până-n temelii în 1945, în urma unui raid B-29. Generaţia lor a suferit mult din pricina războiului ce părea fără sfârşit. Când m-am născut eu, urmele războiului se şterseseră: nu se mai zăreau nici ruine arse până-n temelii, nici trupe de ocupaţie. Locuiam într-un orăşel liniştit, într-o casă pusă la dispoziţie de agenţia la care lucra tata. Casa era cam veche, e adevărat, pentru că fusese construită înainte de război, dar era destul de încăpătoare. Ce mă încânta însă cel mai mult era faptul că aveam pini în grădină, ba chiar şi un iaz şi câteva felinare din piatră. Locuiam într-o suburbie tipică pentru clasa de mijloc. Toţi colegii mei de şcoală stăteau în căsuţe cochete. Poate unele erau mai mari decât a mea, dar toate aveau intrări elegante şi pini în grădină. Taţii noştri lucrau la diverse firme sau erau specialişti în diferite domenii; cât despre mame, rareori se întâmpla ca acestea să fie angajate undeva. Şi aproape toată lumea avea un câine sau o pisică. Nu cunoşteam nici măcar o singură persoană care să locuiască la bloc sau în vilă, la comun. Ne-am mutat după o vreme în altă parte a oraşului, dar şi acolo a fost exact la fel. În concluzie, până nu am plecat la universitate, la Tokyo, am fost convins că toţi bărbaţii purtau cravată când mergeau la serviciu, că toată lumea locuia în căsuţe cu grădină şi creştea câini sau pisici. Mărturisesc că mi-ar fi fost absolut imposibil să-mi imaginez un alt stil de viaţă.

Recomandăm: Tina Seskis - Cu un pas prea departe

Recomandăm: Joe Navarro- Secretele Comunicarii Nonver