MSBooks România – Portal de Recomandări de Cărți, Recenzii și Literatură » Istorie » eBook- Diplomația de Henry Kissinger carte .pdf

eBook- Diplomația de Henry Kissinger carte .pdf

(0)

Sinopsis


Oscilând între o prezentare generală şi una detaliată a negocierilor pe care le-a avut cu liderii din întreaga lume, Henry Kissinger descrie modul în care arta diplomaţiei a creat lumea în care trăim şi măsura în care politica externă a Americii a fost total diferită de cea a altor naţiuni.

Diplomatia, o carte stralucită, controversată şi foarte incisivă, reprezintă încununarea unei cariere diplomatice. Este o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de forţele care au modelat lumea de astăzi şi o vor prefigura pe cea de mâine.

Aproape ca printr-o lege a firii, în fiecare secol pare a se ivi o ţară cu puterea, voinţa şi imboldul intelectual şi moral de a modela întregul sistem internaţional potrivit propriilor sale valori. În secolul al XVII-lea, Franţa, sub cardinalul Richelieu, a introdus abordarea modernă a relaţiilor internaţionale bazate pe statul-naţiune şi motivate de interesele naţionale ca scop ultim. În secolul al XVIII-lea, Marea Britanie a elaborat conceptul de echilibru al puterii, care a dominat diplomaţia europeană pentru următorii 200 de ani. În secolul al XIX- lea, Austria lui Metternich a reconstruit unitatea Europei, iar Germania lui Bismarck a demontat-o, dând o nouă formă diplomaţiei europene – aceea a unui joc al politicii de forţă, jucat cu sânge rece.

Recomandăm: Laura Sebastian - seria Printesa de cenuşă - vol.3 Regina de foc carte .PDF

Recomandăm: Hush Hush #4 Finale English - Becca Fitzpatrick .PDF

Recenzii cititori (0)

Recenzii cititori (0)

Recenzii încă nu există. Poți fi primul!

De ce să alegi MSBooks?

Catalog organizat

Explorează cărți după gen, autor și tematică.

Recenzii

Citește impresii și recomandări de la cititori.

Căutare rapidă

Găsește instant cărțile și autorii preferați.

Autori noi

Descoperă literatura română și universală.

Politica editorială

Conținutul publicat pe MSBooks este organizat pentru a facilita descoperirea cărților, autorilor și recenziilor.

Întrebări frecvente

Ce este MSBooks?

O platformă dedicată cărților, autorilor și recenziilor.

Cum găsesc o carte?

Folosește motorul de căutare din partea superioară a site-ului.

Pot salva cărți favorite?

Da, folosind funcțiile disponibile în cont.