Cartea Soarelui Nou Vol.2 - Gheara Conciliatorului de Gene Wolfe - v2.0 lib
Sinopsis
Cartea Soarelui Nou Vol.2 - Gheara Conciliatorului de Gene Wolfe - v2.0 New cărți bune online gratis lib
GENE WOLFE s-a născut în 1931 la New York şi a crescut în Houston, Texas. După doi ani şi jumătate petrecuţi la Universitatea Texas A&M, a renunţat la studii şi a fost recrutat în armată. A servit în Războiul din Coreea, pentru serviciile sale primind decoraţia Combat Infantry Badge. A urmat apoi cursurile Universităţii din Houston, absolvind Facultatea de Mecanică. Din 1984 s-a consacrat exclusiv scrisului. S-a afirmat ca scriitor de science-fiction odată cu publicarea în 1972 a romanului TheFifthHeadofCerberus, iar în 1973 a primit Nebula Award pentru cea mai bună nuvelă (TheDeathofDoctorIsland). În 1977 i s-a decernat Chicago Foundation for Literature Award, urmat de Rhysling Award pentru poezie science-fiction. Tetralogia CarteaSoareluiNou şi-a câştigat rapid titlul de operă clasică în domeniu şi i-a adus autorului şase premii prestigioase: World Fantasy Award, British SF Association Award, Nebula Award, Locus Award, John W. Campbell Memorial Award, Prix Apollo. Multiplu laureat pentru scrierile sale (romane, culegeri de povestiri, poezii), Gene Wolfe mai este autorul tetralogiei CarteaSoareluiLung, care, împreună cu CarteaSoareluiNou şi trilogia TheBookoftheShortSun (CarteaSoareluiScurt), formează, aşa-numitul „Ciclu solar”. „Cartea Soarelui Nou conţine elementedinalegoriaspenseriană, satiraswiftiană, conştiinţa socialădickensianăşi mitologiawagneriană. Wolfecreeazăoordinesocialăcuadevăratnepăm ânteană, pecarecititorulajunges-ocunoască dinăuntrulei... iarodatăpătrunsînaceastălume, numaiarecumsăseopreascădindrum.” The New York Times Book Review GENE WOLFE CARTEA SOARELUI NOU GHEARA CONCILIATORULUI VOLUMUL II
Fragment
Chipul Morwennei plutea în singura rază de lumină, minunat, încadrat de părul la fel de întunecat ca mantia mea; sângele ţâşnea din gâtul ei, împroşcând pietrele. Buzele ei se mişcau fără să scoată un sunet. În loc de vorbe, am zărit conturându-se în cadrul lor (ca şi când eu aş fi fost Increatul, trăgând cu ochiul printr-o crăpătură în Eternitate, pentru a vedea Lumea Timpului) ferma, soţul ei Stachys zvârcolindu-se în agonie pe patul său, micul Chad la iaz, udându-şi faţa arsă de febră. Afară, Eusebia, cea care o acuza pe Morwenna, urla ca o vrăjitoare. Am încercat să ajung la zăbrele, să-i spun să tacă, şi-ntr-o clipă m-am pierdut în întunericul celulei. Când am dat în sfârşit peste lumină, era drumul verde care se întindea de la umbra Porţii Îndurătoare. Sângele ţâşnea din obrazul lui Dorcas şi, deşi erau atâtea ţipete şi strigăte în jur, îl auzeam picurând pe pământ. Zidul era o construcţie atât de urieşească, încât împărţea lumea, la fel cum sunt despărţite două cărţi de simpla linie dintre cotoarele lor; în faţa noastră se afla acum o pădure asemenea celor care creşteau poate încă de când a fost întemeiat Urth-ul, copaci la fel de înalţi ca stâncile, înveliţi în verde pur. Între ei se întindea drumul, tăiat în iarba proaspătă, şi pe el se găseau trupuri de bărbaţi şi femei. O caryotă arzândă mânjea cu fum văzduhul limpede. Cinci călăreţi stăteau cocoţaţi pe destrieri ai căror dinţi ca nişte cârlige erau încrustaţi cu lazurit. Bărbaţii purtau coifuri şi cape de un albastru indantren şi duceau lănci ale căror vârfuri împroşcau focuri albastre; chipurile lor semănau între ele mai mult decât dacă ar fi fost fraţi. În faţa acestor călăreţi, mulţimea călătorilor se spărgea ca un val de o stâncă, unii luând-o la dreapta, alţii la stânga. Dorcas mi-a fost smulsă din braţe, iar eu am scos-o pe TerminusEstdinteacă pentru a-i spinteca pe cei care se puseseră între noi, şi m-am pomenitcă eram cât pe ce să-l lovesc pe Maestrul Malrubius, care stăteacalmînmijlocul întregului tumult, avându-l alături peTriskele, câinele meu. Văzându-l astfel, am ştiut căvisez, şi deaiciamînţeles, chiar în timpce dormeam, că viziunilecuelpecareleavusesem înainte nu fuseseră vise. Am azvârlit păturile la o parte. Zvonul clopotelor din turn îmi răsuna în urechi. Era timpul să mă scol, timpul să dau fuga la bucătărie, îmbrăcându-mă din goană, timpul să amestec în oala Fratelui Bucătar şi să fur de pe grătar un cârnat–un cârnat cu pieliţa plesnită, savuros, aproape ars. Era timpul şi mă spăl, să servesc calfele la masă, să-mi repet lecţiile ca pe o incantaţie, înainte să răspund întrebărilor Maestrului Palaemon. M-am trezit în dormitorul ucenicilor, dar nimic nu părea să fie la locul ştiut: un perete gol acolo unde ar fi trebuit să se afle o deschidere rotundă, o fereastră pătrată care ar fi trebuit să fie un perete despărţitor. Rândul de priciuri tari, înguste, dispăruse, tavanul era prea jos.
Recomandăm: J.K. Rowling - Poveștile bardului-Beedle lib
Recomandăm: Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț de N. Steinhardt lib
Recenzii cititori (0)
Recenzii cititori (0)
Recenzii încă nu există. Poți fi primul!
