Sinopsis
The Mister by EL James descarcă .pdf
Prolog
Nu. Nu. Nu. Nu negrul. Nu întunericul sufocant. Nu punga de plastic. Panica o copleșește, forțând aerul din plămâni. Nu pot respira. Nu pot respira. Gustul metalic al fricii îi răsare în gât. Trebuie să fac asta. Este singura cale. Fii nemișcat. Fii calm. Respira lent. Respira superficial. La fel cum a spus. Acest lucru se va termina în curând. Se va termina și atunci voi fi liber. Liber. Liber.
Merge. Acum. Alerga. Alerga. Alerga. Merge. Aleargă din greu și repede, dar nu privește înapoi. Frica o conduce înainte, în timp ce ea evită câțiva cumpărători de noapte târzie în căutarea de a fugi. Norocul este cu ea: ușile automate sunt deschise. Ea zboară sub decorațiunile gălăgioase și prin intrarea în parcare. Pe ea și ea aleargă. Între mașinile parcate și în pădure. Ea aleargă după viața ei, pe o potecă mică de murdărie, prin vârtejuri, mici ramuri care-i bat palmele pe față. Ea aleargă până îi plesnesc plămânii. Merge. Merge. Merge. Nu te opri.
Rece. Rece. Prea rece. Oboseala neagră creierul. Oboseala și frigul. Vântul urla printre copaci, prin hainele și în oasele ei. Se îmbrâncește sub un tufiș și adună frunzele căzute pentru a construi un cuib cu mâinile amorțite. Dormi. Are nevoie de somn. Ea stă întinsă pe pământul rece, greu, prea obosită ca să-i fie frică și prea obosită să plângă. Ceilalti. Au scăpat Închide ochii. Au scăpat Să fie liberi. Lasă-le să se încălzească ... Cum a ajuns la asta?
Ea se trezește. Se întinde între coșurile de gunoi, învelite în ziare și carton. Ea tremură. E atât de rece. Dar trebuie să meargă mai departe. Are o adresă. Ea îi mulțumește Dumnezeului nanei sale pentru adresă. Cu degetele zdruncinătoare, ea desfășoară hârtia. Aici trebuie să meargă. Acum. Acum. Acum.
Prolog
Nu. Nu. Nu. Nu negrul. Nu întunericul sufocant. Nu punga de plastic. Panica o copleșește, forțând aerul din plămâni. Nu pot respira. Nu pot respira. Gustul metalic al fricii îi răsare în gât. Trebuie să fac asta. Este singura cale. Fii nemișcat. Fii calm. Respira lent. Respira superficial. La fel cum a spus. Acest lucru se va termina în curând. Se va termina și atunci voi fi liber. Liber. Liber.
Merge. Acum. Alerga. Alerga. Alerga. Merge. Aleargă din greu și repede, dar nu privește înapoi. Frica o conduce înainte, în timp ce ea evită câțiva cumpărători de noapte târzie în căutarea de a fugi. Norocul este cu ea: ușile automate sunt deschise. Ea zboară sub decorațiunile gălăgioase și prin intrarea în parcare. Pe ea și ea aleargă. Între mașinile parcate și în pădure. Ea aleargă după viața ei, pe o potecă mică de murdărie, prin vârtejuri, mici ramuri care-i bat palmele pe față. Ea aleargă până îi plesnesc plămânii. Merge. Merge. Merge. Nu te opri.
Rece. Rece. Prea rece. Oboseala neagră creierul. Oboseala și frigul. Vântul urla printre copaci, prin hainele și în oasele ei. Se îmbrâncește sub un tufiș și adună frunzele căzute pentru a construi un cuib cu mâinile amorțite. Dormi. Are nevoie de somn. Ea stă întinsă pe pământul rece, greu, prea obosită ca să-i fie frică și prea obosită să plângă. Ceilalti. Au scăpat Închide ochii. Au scăpat Să fie liberi. Lasă-le să se încălzească ... Cum a ajuns la asta?
Ea se trezește. Se întinde între coșurile de gunoi, învelite în ziare și carton. Ea tremură. E atât de rece. Dar trebuie să meargă mai departe. Are o adresă. Ea îi mulțumește Dumnezeului nanei sale pentru adresă. Cu degetele zdruncinătoare, ea desfășoară hârtia. Aici trebuie să meargă. Acum. Acum. Acum.
Recomandăm: 📖✨ Anna Mazzola - Fata mecanică 🕰️
Recomandăm: 🧞♀️Hotul de Praf de Stele- CHELSEA ABDULLAH .PDF
Recenzii cititori (0)
Recenzii cititori (0)
Recenzii încă nu există. Poți fi primul!
